care, sub călăuzirea Duhului Sfânt și autoritatea Scripturii, aplică Evanghelia prin ucenicie, investind în dezvoltarea tinerilor, întărirea familiilor și susținerea celor vulnerabili și defavorizați din comunitatea noastră.
VÂLCEA CREȘTINĂ nu este o biserică nouă sau o mișcare independentă, ci o inițiativă de colaborare între lucrători și biserici locale aflate într-un context evanghelic fragmentat și disfuncțional. Credem că doar prin unitate putem aduce o slujire completă pentru fiecare localitate, împlinind împreună Marea Trimitere. Fiecare biserică sau individ care se alătură acestei lucrări contribuie cu darurile și resursele proprii, acoperind un anumit domeniu sau departament în cadrul tuturor bisericilor implicate în această unitate. În prezent, această lucrare funcționează prin colaborarea a patru biserici, echipelor Miros de Cer, AREA și a mai multor voluntari locali dedicați, sub supravegherea fratelui pastor Bogdan Schulleri. În practică, aceasta înseamnă că ne organizăm astfel încât să evităm dezechilibrele frecvent întâlnite în lucrările izolate. De exemplu, nu ne dorim ca într-o biserică să fie zece predicatori care nu-și pot exercita chemarea, în timp ce altă comunitate se zbate fără niciun slujitor la amvon sau ca într-un loc să existe mai multe echipe de închinare, iar în altul să nu se găsească nici măcar o voce sau un instrument. Prin redistribuire și colaborare, ne asigurăm că fiecare biserică beneficiază de slujire publică de calitate, lucrare cu copiii și tinerii, consiliere și sprijin pastoral, instruire biblică în grupele de casă, implicare socială, pe lângă evenimentele evanghelistice de sezon.
Aceasta este misiunea noastră: să fim un Trup viu și lucrător în fiecare loc în care Dumnezeu ne cheamă. Slujim într-un mod constant în peste cinci localități din județul Vâlcea și, ca misiune extinsă, ne implicăm în zonele defavorizate din județele limitrofe.
"Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu , Tată, eşti în Mine şi Eu, în Tine, ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis."




Toate proiectele desfășurate se împart în baza a patru responsabilități ale bisericii cu privire la omenire:
„Dar adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl.” (Ioan 4:23)
„Și ce ai auzit de la mine, în fața multor martori, încredințează la oameni de încredere, care să fie în stare să învețe și pe alții.” (2 Timotei 2:2)
„Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură.” (Marcu 16:15)
„Religia curată și neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să ne păzim neîntinați de lume.” (Iacov 1:27)
Tineret, Lucrare cu Copiii, Predicare și Învățare Biblică, Muzică și Producție tehnică
Evanghelizare Publică, Evenimente Evanghelistice, Explorare și Dezvoltare Noi Lucrări, Media și Comunicare
Consiliere, Rugăciune, Grupuri mici, Ucenicie Asistență Socială și Sprijin Comunitar
Logistică, Stocuri, Secretariat și Finanțe
„Sunt felurite daruri, dar este același Duh; sunt felurite slujbe, dar este același Domn; sunt felurite lucrări, dar este același Dumnezeu care lucrează totul în toți.”
1 Corinteni 12:4–6
Lucrarea Vâlcea Creștină nu înseamnă doar proiecte, ci vieți transformate. Fiecare mărturie arată cum Dumnezeu atinge suflete prin slujirea de aici.
„Nu credeam că cineva va mai trece vreodată pragul casei mele. Când ați venit cu alimente și cuvinte de încurajare, am simțit din nou că Dumnezeu nu m-a uitat. Nu a fost doar ajutor material, ci și speranță pentru sufletul meu.”
„Pentru mine, slujirea aici înseamnă să văd cu ochii mei cum Dumnezeu schimbă vieți. Uneori este greu, dar atunci când vezi lacrimi de bucurie sau o familie ridicată din ruină, îți dai seama că fiecare efort merită.”
„Pentru mine, biserica era un loc trist. Voi mi-ați arătat că adevărata bucurie se găsește în Domnul. Credeam că singura mea cale, când voi împlini 18 ani, era să caut fericirea în plăcerile lumii. Acum știu că bucuria autentică este în Hristos.”